Cenaclul Victor Papilian

Dumneavoastră mai citiți versuri?Nu prea des, nu-i așa? Există epoci în care strofele se retrag din noi. Și totuși…având în mâmă placheta de versuri RANA DIN PRIVIRE, realizez deodată că singura legătură cu lumea o reprezintă versurile și că, uitându-le, uit că mă aflu în ea.Pe lângă sentimentul sacrului, simțul poeziei este o altă caracteristică umană.Ea nu servește atît comunicării, ci, mai degrabă comuniunii, care reprezintă un schimb, un „comerț” afectiv….Nu credem că Mariana Floarea este o Ofelie așa cum sugerează ilustrația copertei, dar ca și ea idealizează replica masculină a ființei: „Uneori,/ îmi pari un mesteacăn/ ridicând ușor de subțiori/ în rochie de peruzea/ dragostea/ Până la nori./Alteori,/ un leandru ești./melancolic și feminin./Tandru./ Azi, îmi vine să-ți spun:/Domnul meu de alun…”(Esențe). Poeta își dovedește aptitudinea de a convorbi prin imagini, atât în versuri albe, cât și în cele cu ritm și rimă.dar credem noi, izbutește mai bine cu primele.De ce? Să luam o mostră admirabil finită, curgătoare, clară, legată.Da, este vorba de poezia: Departe, printre pini: „Ziceam./Am aripi.pot să zbor./Și-am să te duc/ departe, printre pini./Atât de melancolic,/feminini,/ cu siluetele subțiri/ într-un veșmânt de gene argintii/ pe-un ochi de azur căzând./Apoi în doi fachiri ne vom preface/și-adânc îmbrățișați vom adormi/pe-un pat de ace.” Fiți sinceri, nu o citiți pe nerăsuflate, cu o totală satisfacție afectivă? Dar să detaliem puțin configurațiile poetice, poematele, cum mai pot fi ele numite.Mai întâi, zborul.Hmm!O să spuneți, nimic nou.Dar el are un scop: de a-l purta pe celălalt.Unde? Printre pini.Ei, și? Da, însă ei sunt nu numai melancoici, ci și feminini, conform unității animus-anima. Vreți și o metaforă? Iat-o : veșmânt de gene argintii.Finalul ne conduce, după ce ne prefacem în fachiri, pe covorul acelor de pin. Alex.Trifan ( Revista „ Viața medicală ”) Prefață volum de versuri: Pentru Mariana Floarea, autoare aflată la a doua apariție editorială, primul volum „Rana din privire” apărut la Editura Paralela 45 în anul 2000, actul poetic, Cântarea adică, se confundă (precum pentru „mult prea vechii de romantici”) cu în-cântarea, înțeleasă ca stare de uimire revelatoare, în fața miraculosului camuflat în profan, dar și în proximitatea tâlcurilor omniprezente ale existenței, percepută în chiar ipostazele cele mai umile și neluate în seamă: „ci e în toate-un numen, un cifru. Ca o vină”.Încântare și înfiorare extaziată ce nu exclud, după cum indică finalul de vers, o undă de problematică morală ce amprentează, ontologic, misterul lucrurilor. Așadar, nu macrocosmosul, nu marile revelații ori clamarea certitudinilor copleșitoare și definitive, ci, dimpotrivă, microcosmosul oglindit în bobul de rouă( devoalat într-un „dialog cu brândușile”, sau în transcrierea monologului unui căluț de mare), iluminarea survenită din contemplarea veșniciei „ de-o clipită”, discreția șoaptei tălmăcind o închietantă mirare. Asemenea Poetului imaginat de Emily Dickinson, cel care „ tâlcuri uimitoare distilează/ și-atâtea esențe adună” frecventînd cu predilecție crîngurile mărunte și obscure ale grădinilor Firii ori liziera locurilor comune ale bibliotecii, autoarea izbutește adesea să rețină adierea duhului inspirator, ca în această „tâlcuire” cu trimitere evidentă la o parabolă a evanghelistului Ioan: „bobul de grâu/ în firul subțire,/ piere-ncolțind,/ Iar nevăzutele/ se străvăd/luminînd./De –nviere.”Sau creionînd, grațios, portretul unor copaci :„niște călugări în tulpini/ mustind în barbă sevă vegetală/ Cu subțioara amirosind rășini/De lemn ispășind în vioară./ Căci cruce loruși și icoană sunt/ Din necuprinsul Firii intru Fire”. Alături de motivul în-cîntării, semnalat deja, recurent și sesizabil, de asemenea, în versurile Marianei Floarea, motivul în-somnorării evidențiază o disponibilitate accentuată spre reverie funcționînd ca intermediar și adjuvant ce înlesnește accesul spre spațiul fantasmelor onirice.Corolar al acestor proiecții fantasmatice, tărîmul paradiziac, jinduit și prefigurat în țesătura inefabilă a poemului „Eden”(piesa de rezistență a volumului), traduce aspirația eului liric întru recuperarea vârstei aurorale, a inocenței originare, în a cărei plenitudine Binele și Frumosul coabitează armonios. Nu întâmplător am evocat concepția despre poet și poezie a poetei americane din veacul 19: Afinitatea cu Emily Dickinson e subliniată de autoarea însăși, atît în moto-ul așezat în fruntea plachetei sale, cît și printr-o grațioasă compunere, la finele căreia, Domnișoara Emily, „ înstrăinată-adînc în sine,/ Firavă/ și savant-naivă” este invocată și revendicată drept „soră” întru Poezie, dar și ca alcătuire și sensibilitate sufletească. Structura bovarică (se identifică, undeva, cu dostoievskiana Nastasia Filippovna) și introvertită, dialogînd cu destine (dar și cu modalități și sensibilități lirice) „ peste mode și Timp” devotată misterele aparținând naturii naturans (cărora le conferă noi sensuri spirituale) poeta Mariana Floarea se află la capătul drumului parcurs întru aflarea propriei identități lirice. Dan Damaschin ( Prefața volumului ” În brațele ceții” în curs de tipărire) CUVÂNT ÎNAINTE „Nu o stare poetică stă la temelia poemului în forma sa ultimă, ci frânturi de între-stări.Amestec atent-dozat, dar lăsat și în voia zvonurilor inefabile, de trăire și poezie, de întuneric și lumină, de fermitate și ezitare.Cețuri, fastasme aburoase ivite în clipa incertă, cu fine miresme metafizice, a amurgului, când evenimentul nu și-a pierdut încă balastul diurn, iar poezia, transcrierea lui în cuvinte potrivite, n-a atins transparența noptatecă a Poeziei.Izul de romanță, eminescianizând cu irizări pillatiene, are un fior ironic, detașat, fertil în ordine poetică. Feminitatea e difuză, nu senzualități fruste, nici erotisme dezinhibate, ci fulgurații creatoare de atmosferă. „Era-n amurg.Și era mai./ În aer, iasomia/își tremura, vai cât de cast/culorile, scumpia./Și-atât de întristată-eu/și tu, aici cu mine/Cuvintele ne-nsingurau/Te-nsingurai de mine.(În aer, iasomia)”. Irina Petraş (prefața volumului „Rana din privire”)